Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Asuaju de Sus: Și-a apărat oile de câini și acum are probleme

Publicat cu

pe

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați că pe raza localității Asuaju de Sus, pe câmp, a fost găsit un exemplar canin mort, având multiple plăgi. S-a întâmplat săptămâna aceasta, iar polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că exemplarul canin, microcipat, aparține unei femei din localitate.

„De asemenea, a fost depistat un exemplar ovin, într-o cușcă, care prezenta leziuni. Din primele verificări a reieșit că unui bărbat i-ar fi fost ucise mai multe ovine și pentru a se edifica cu privire la cele petrecute, ar fi amplasat exemplarul ovin într-o cușcă și ar fi instalat o cameră de supraveghere. Astfel, a observat două exemplare canine care s-ar fi apropiat și ar fi mușcat exemplarul ovin. Bărbatul s-ar fi deplasat la fața locului și, în încercarea de a se apăra de unul dintre exemplarele canine, i-ar fi produs animalului agresiv leziuni ce ar fi provocat decesul. Polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea stării de fapt și dispunerea măsurilor legale”, anunță polițiștii maramureșeni.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo