Cătălin Cherecheș a fost condamnat la cinci ani de închisoare, însă deocamdată instituțiile din România l-au scăpat „printre degete”. Reacțiile oamenilor la aflarea veștii condamnării primarului băimărean continuă și azi. O să vă prezentăm opinia unui fost cadru didactic la un liceu de renume din orașul Baia Mare.
„Cătălin Cherecheș a fost condamnat. Am crede că este timpul să sărbătorim. Că acum, în sfârșit, așa, că am fost eliberați, că am așteptat, că după mult timp… Și că acesta va fi un nou început.
Întrebarea esențială a poveștii Cherecheș nu este individul, ci publicul acestuia, nu dacă acuzatul este vinovat, dacă condamnatul este corupt și a căror jocuri complicate a fost victima în cele din urmă, ci cum a reușit să ajungă într-un asemenea hal. Cum a putut fi atât de distorsionat în jocurile de putere, de ce a avut o astfel de popularitate inexplicabilă și de unde vine această orbirea în masă și cum și-a eliminat propriul manipulator comunitatea. Pentru că ne educăm dictatorii, cu fiecare gest acceptăm acest joc de prostie când suntem parteneri. Această simbioză presupune o relație de dependență de ambele părți.
Ne amintim de scena când își ține discursul scandalos despre desființarea școlii în limba maghiară, iar apoi viceprimarul maghiar îi strânge mâna în timp ce publicul din sală aplauda. A fost o manifestare ciudată, grotească a puterii de manipulare a unei personalități distorsionate, atunci și acolo. Și acesta a fost doar începutul dansului pe care Cherecheș l-a practicat cu publicul sub cerul de cobalt. Aceasta a fost prima manifestare puternică, mediatizată, a declinului său. Cei care au trăit sub vraja lui au fost și ei distorsionați cu el.
Aspectul aparent intangibil al fenomenului Cherecheș este exact acesta: reacția comunității maghiare la seria de escrocherii, jocuri cinice, atacuri ostentative, deschise, psihologia de masă a neputinței, credibilității și umilinței. Și atitudinea are profesori fideli. Întrebarea de ce este nevoie pentru a susține o astfel de persoană este naivă, pentru că știm că mâna de voci care întorc capul, condescendente și care învață să înghită au interese serioase să se asigure că nimeni, nimeni, nu calcă pe bătăura liderului iubit, pentru că aceasta este înțelegerea – heraus mit uns.
Și nu, cel mai recent război cu kürtőskalács nu ar fi simbolul angajamentului față de comunitate, încăierarea este la fel de drăguță și tragicomică ca și obiceiul, aparența de a fi de prisos, gestul de a se întinde din neant în lumea lui. Ca și eroii lui Tersánszky. Șarada ieftină nu este altceva decât o situație câștigătoare pentru a satisface sforăiturile etnice implicite ale ambelor comunități. În spatele orbirii țăranilor toată lumea se agață de scaun.
Dar a doua zi? Ce vor face cei care au îndemnat un oraș întreg să-l voteze? El ne-a fost mereu alături, avem o relație bună și el ne va ajuta. Cei care i-au strâns mâna, care l-au lăudat, care i-au citit mesajele pe scenă, care nu au putut să se distanțeze de el chiar și atunci când s-a comportat iresponsabil față de noi?
Pentru că între timp a fost bine că argumentele s-au uzat din ce în ce mai mult din discurs. Astăzi anunță că va fi un centru de arte plastice în acest loc, apoi că va fi o stradă întreagă pe ea, sau mai bine zis va fi o scoală germană aici, și un alt centru cultural, astăzi renovează un castel, mâine face un zid.
Astăzi insistă că în Baia Mare nu va fi niciodată un viceprimar maghiar – va fi unul, sau va fi, dar nu încă, astăzi declară că bieții maghiari nu învață limba română și că a fi maghiar este un handicap, și oricum, orașul nu a fost fondat de maghiari – chiar așa este – și de aceea – ei bine, aici ar trebui să descoperim vreo relație cauză-efect în fila gândirii – copiii maghiari nu primesc educație de calitate.
Bătrânelele, care vor rupe chiar și afișul electoral fotoshopat cu tânărul de douăzeci de ani, vor aplauda dacă mâine va urca pe scenă cu un buchet de trandafiri roșii și va spune că și eu sunt ungur – în timp ce săptămâna trecută era evreu, și înainte de asta era german, pentru că era cu Forumul, nu?
Asta după ce a intrat și a ieșit și a reintrat în toate partidele existente și auto-create. Și nimeni nu observă că scrisoarea de mărturisire din închisoare adresată populației orașului, postările lirice interminabile, monologurile bombastice, izbucnirile de furie, ședințele de consiliu desfășurate pe un ton arogant, relatările zbierate, discursurile de la tribunal, evenimentele megalomane și telenovela cu membri ai familiei potriviți au cerut o soluție de mult timp.
O întreagă comunitate aplaudă căderea unei personalități distorsionate, care a fost uriașă. Și nimeni, nimeni nu s-a gândit că acest om ar fi trebuit să fie înlăturat de mult, nu pentru că ar fi fost condamnat de o instanță pentru un act de corupție, ci pentru mult mai mult decât atât. Că tot ceea ce a făcut a fost ridicol. Și, între timp, comunitatea a devenit capabilă să aplaude în același mod orice lider care stă în fața lor.
A rămas întrebarea ce au rezolvat de atunci cei care s-au putut identifica cu el. A fost acea promisiune electorală îndeplinită?
Lumea pe care a construit-o în Baia Mare se autosusține de mult timp. Tăcerea a fost integrată într-o comunitate la nivel celular, iar cei cărora nu le-a plăcut au plecat, iar orașul s-a golit în această perioadă. Nu contează unde ne mutăm. Faptul că tinerii nu s-au întors nu este doar un stereotip. Tinerii au dreptul să nu fie curioși de potențialul economic zero al unui oraș singuratic, îndatorat, de lipsa locurilor de muncă care să asigure o viață decentă, de lipsa unei vieți culturale.
Singura figură celebrată cu ochii înlăcrimați ai bunicilor a fost „puiu mamii”, care este o persoană unică, dar frumoasă, despre care nu știm ce spune, dar vorbește atât de frumos.
Recomandăm din toată inima fenomenul Cherecheș drept subiect de cercetare psihologică socială mai aprofundată.”
Textul în original se poate citi aici.
