ADMINISTRATIE

AU EȘUAT – Blue Air a intrat în insolvență prin sentință judecătorească

Publicat cu

pe

Judecătorii Secției a-VII-a Civilă a Tribunalului București au admis cererea Blue Air de intrare în insolvență luni, pe 20 martie.Compania low-cost a reușit astfel să propună o listă cu administratori judiciari care îi sunt favorabili, scrie boardingpass.ro.

Judecătorii au desemnat în funcția de administratori judiciari provizorii pe Infinexa Restructuring SRPL şi Mușat & Asociații – RestructuringInsolvency SPRL, entități care vor beneficia de o remunerație de 7.000 lei din averea debitorului, potrivit Tribunalului București.

Aceștia au dispus și conexarea unui dosar de cerere a insolvenței Blue Air din februarie 2023 a căror părți creditoare sunt Aeroportul „Avram Iancu” din Cluj Napoca și o companie care asistă pasagerii pentru recuperarea compensațiilor pe care companiile aeriene le datorează acestora pentru zboruri întârziate sau anulate.Următorul termen de judecată al dosarului a fost programat pe data de 20 iunie 2023, dar finalizarea procesului poate dura câțiva ani.

Statul Român a devenit prin AAAS la finele anului 2022 acționar majoritar al Blue Air Aviation SA, entitate în care deține 75% din acțiuni.Restul de 25% din acțiunile acestei companii sunt împărțite între Airlines Invest SA (1,191%) și Teodor Cristian Rada (23,809%).

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version