Orice este posibil în România. Doar că aceste ilegalități la un moment dat vor fi depistate de cineva iar vinovații vor plăti. Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – IPJ Suceava s-au sesizat recent din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, ca urmare a unei postări de pe o platformă de socializare efectuată de către reprezentanții unei asociații pentru protecția animalelor.
Aceștia au făcut public faptul că „în ziua de 28.08.2024, reprezentanții Primăriei Municipiului Vatra Dornei, jud. Suceava, au solicitat relocarea unui pui de vulpe care își făcuse apariția pe domeniul public din localitate, ocazie cu care persoanele care au intervenit la capturarea animalului l-au tranchilizat cu săgeți cu tranchilizant, animalul decedând, cadavrul acestuia fiind aruncat și ulterior identificat în buncărul de gunoi din curtea Primăriei Municipiului Vatra Dornei, jud. Suceava.
Cadavrul exemplarului de vulpe a fost transportat de către un medic veterinar la sediul D.S.V.S.A. Suceava, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor dispunând prin ordonanță efectuarea unui examen anatomopatologic, a unui examen virusologic pentru detecția rabiei și a unui examen toxicologic, având în vedere suspiciunea de ucidere a animalului ca urmare a folosirii unei supradoze de tranchilizant, în vederea stabilirii cauzelor medicale a morții animalului”, arată IPJ Suceava.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, faptă prev. şi ped. de art. 25, alin. (3) , lit. a) din Legea 205/2004 privind protecția animalelor–republicată.
Dragoș HOJDA