Connect with us

ACTUALITATE

AVERTIZARE HIDROLOGICĂ – Creșteri de debite pe râurile Tisa, Vişeu, Iza, Lăpuş, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare

Publicat cu

pe

Începând de joi, 18 ianuarie, de la ora 12:00, până vineri, 19 ianuarie, la ora 12:00, specialiștii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) instituie codul portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice Iza – bazinul superior şi pe afluenţii din bazinul mijlociu şi inferior, Lăpuș (judeţul Maramureş) și Tur (județul Satu Mare).

De asemenea, în intervalul 18.01.2024, ora 06:00 – 19.01.2024, ora 24:00, va intra în vigoare codul galben hidrologic, pe anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice Tisa, Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Someşul Mic (judeţul Cluj), Someş (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare) și Crasna (judeţele Sălaj şi Satu Mare).

Fenomenele vizate constau în scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, existând probabilitatea depășirii cotelor de apărare.
Cetățenii sunt sfătuiți să nu traverseze prin vaduri, să nu se adăpostească sub poduri și să nu desfășoare activități în preajma cursurilor de apă vizate de avertizare.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate