Azi e Înălțarea Domnului, sau „Paștele Cailor”, cum mai este cunoscută această sărbătoare. Dacă până acum oamenii se salutau cu „Hristos a Înviat!, de azi salutul este „Hristos s-a Înălțat!”. Aceste formule de salut se mai păstrează încă în unele sate din Maramureș, fiind păstrate cu sfințenie de oamenii locului. Următoarea sărbătoare importantă este în 23 iunie, respectiv 24 iunie, când avem Rusaliile, dar și Sânzâienele.
„Ajunul de Înălțarea Domnului, sau de Ispas, era deosebit de important la toți românii. Ca, de altfel, la toate marile sărbători de peste an! Se credea că sufletele celor morți, ale strămoșilor neamului, au locuit 40 de zile la streașinile caselor, între Paște și Înălțare! Acum li se dau ofrande pentru că ele, sufletele, trebuie să se întoarcă în Lumea de Dincolo. Se dădeau ulcele cu fierturi ritualice – de mei, de grâu, de mălai. Se roșeau ouă, se făcea din nou pască! Se duceau la biserică, împreună cu o lumânare de ceară curată, se sfințeau și se dădeau de pomană de sufletele celor adormiți, crezându-se că acestea le vor fi merindea de drum. Un ritual foarte important era și culegerea leușteanului în zorii sărbătorii, urmând ca bătrâna casei să îi lovească cu leuștean pe toți ai casei. Leușteanul este o plantă magică, având puterea de a apară pe cel lovit de tot răul și de toată vrăjmășia!
Se mâncau frunze de leuștean, crezându-se și în puterea acestora de a vindeca. Se culegeau tot în această zi frunze de nuc și flori și lăstari tineri de alun! Leușteanul, frunzele de nuc și florile de alun erau purtate în sân de tinere, dar și de femeile măritate. Se puneau și într-un săculeț ce era pus la grinda casei sau, mai târziu, la icoane! Aveau funcție de apărare a casei și a gospodarilor. De Ispas nu se împrumută nimic din casă, mai ales, nu se dă sarea. Dacă se împrumută în această zi, tot anul va fi fără rod pentru întreaga gospodărie! De asemenea, nimeni nu se ceartă, pe de o parte pentru ca moșii și strămoși să plece împăcați Dincolo, dar și pentru că întregul an ar sta sub semnul sfadei. Se mai numește această zi źi Paștele cailor, considerându-se că doar azi caii se pot sătura. De aceea, în această zi, caii se lasă liberi. Bineînțeles, la baza acestei credințe stau multe legende și povești care au făcut ca viața omului din mediile tradiționale să fie una plină de sens și de rost”, spune Delia Suiogan, etnolog la Centrul Universitar Nord Baia Mare.
FOTO ro.wikipedia.org
Dragoș HOJDA
