Maramureșenii nu scapă de vremea rea. După ce ieri seară am avut emis un cod galben de precipitații abundente pentru aproape tot județul, azi se anunță din nou ploi. Potrivit meteorologilor, vremea va fi în general instabilă, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în cursul zilei, când pe arii relativ extinse se vor semnala averse ce pot avea și caracter torențial, însoțite de descărcări electrice.
Pe arii restrânse cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 27 de grade, iar cele minime între 11 și 14 grade.
Dragoș HOJDA