ACTUALITATE

AZI LA MUZEUL SATULUI DIN BAIA MARE – ”Primăvara în Satul de pe Dealul Florilor”

Publicat cu

pe

Deschiderea sezonului de vizitare a Muzeului Satului din Baia Mare va coincide în acest an cu desfășurarea unui eveniment excepțional, care își propune redarea celor mai frumoase obiceiuri și tradiții pascale și agrare, prezente pe teritoriul fascinantului ținut al Maramureșului, în anotimpul renașterii.

Consiliului Județean Maramureș alături de Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș, în parteneriat cu Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Ansamblul Focloric Național „Transilvania” și Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș organizează luni, 6 mai, evenimentul intitulat „PRIMĂVARA ÎN SATUL DE PE DEALUL FLORILOR”.

”Vă invităm să vă bucurați de o experiență culturală de neuitat, potențată de prezentarea obiceiurilor care încă sunt păstrate cu sfințenie, cu precădere în zonele rurale. Ansamblurile folclorice prezente în cadrul evenimentului vor susține spectacole pline de tradiție și voie bună, punând în valoare creația folclorică maramureșeană. De asemenea, în cadrul târgului meșterilor populari și producători locali, veți putea explora arta populară și bucate cu specific maramureșean, aflând povestea care stă în spatele autenticelor produse.

Nu în ultimul rând, datorită activităților special pregătite pentru ei, evenimentul se va transforma într-o sărbătoare a bucuriei chiar și pentru cei mici.  Cu drag de Maramureș, sărbătorim împreună „PRIMĂVARA ÎN SATUL DE PE DEALUL FLORILOR”, în mijlocul naturii și al tradițiilor!”, transmit organizatorii.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version