Sora ministrului Familiei Gabriela Firea, Vica Nela Andrieş (fostă Vrînceanu), a deţinut o funcţie de conducere în Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) a Primăriei Voluntari, iar în perioada în care a lucrat efectiv la această instituţie, ca şef de serviciu, Direcţia a făcut şapte anchete în căminele anchetate de DIICOT, scrie Centrul de Investigaţii Media (CIM). Jurnaliştii CIM o contrazic astfel de Gabriela Firea care, în urmă cu trei zile, scria pe Facebook că sora sa „NU A CONDUS VREODATĂ un serviciu social care avea atribuţii în Voluntari sau Ilfov în cazul bătrânilor, a persoanelor cu dizabilităţi”.
Jurnaliştii de la CIM scriu, miercuri, că sora Gabrielei Firea a lucrat efectiv, din aprilie şi până în decembrie 2021, când a devenit şefă de serviciu, la Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) a Primăriei Voluntari conduse de cumnatul ei, Florentin Pandele.
Vica Nela Andrieş a fost mai întâi „inspector principal” la Compartimentul Strategii, Programe, Proiecte, Parteneriate, Relaţii cu ONG din cadrul Serviciului pentru Protecţia Copilului şi Tineret din instituţie, după care a devenit şefa serviciului Asistenţă şi Protecţie Socială, arată documente obţinute de la Direcţia de Asistenţă Socială Voluntari la solicitarea reporterilor de la Libertatea şi citate de CIM.
Continuarea articolului, pe stiripesurse.ro
Foto aktual24.ro