Ieri, 14 noiembrie, în jurul orei 13.00, polițiștii băimăreni au intervenit la un accident rutier produs pe strada Hollosy Simon din municipiu.
La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 77 de ani din Baia Mare, aflat la volanul unui autoturism, ajuns la intersecția cu strada Inocențiu Micu Klein, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani din Petrova.
„În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 77 de ani, care a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Baia Mare.
Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind zero în ambele cazuri.
În cauză, se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii vătămare corporală din culpă”, informează reprezentanții IPJ Maramureș.