Deșeurile voluminoase vor fi colectate în Baia Mare prin intermediul unor campanii trimestriale. Derularea acestor campanii este o obligație contractuală pe care operatorul nu a respectat-o în anii trecuți. Conducerea executivă a ADIGIDM a impus operatorului ca din acest an să deruleze aceste campanii în municipiu.
„Prima campanie de colectare deșeuri voluminoase în Baia Mare va avea loc în intervalul 28.03 – 08.04. Intră în categoria deșeurilor voluminoase: mobilier, saltele, covoare, plăpumi, obiecte sanitare, jucării de mari dimensiuni. NU intră în cadegoria deșeurilor voluminoase deseurile vegetale, deșeurile din construcții și demolări, deșeurile electrice și electrocasnice”, precizează reprezentanții Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere în județul Maramureș
Pentru zona de case a Băii Mari campania se va derula în perioada 28.03 – 01.04. Ridicarea deșeurilor voluminoase va avea loc în cadrul campaniei DOAR în ziua în care se colectează deșeul menajer rezidual de pe strada pe care locuiți. Deținătorul de deseuri are obligația să le scoată la poartă până la ora 10 a zilei în care este programată colectarea.
Pentru zona de blocuri deseurile vor fi preluate, în principal, de la punctele de pre-colectare. În cazul deșeurilor de mari dimensiuni (ex-dulapuri) deținătorul de deșeu are posibilitatea să sune la operator și să i se preia mobilierul de la scară, cu respectarea datei de ridicare a deșeurilor voluminoase pe cartier. Colectarea se va face după următorul program:
Cartier Gării + Cartier Traian 05.04.2022
Cartier V. Alecsandri 06.04.2022
Cartier Republicii + Cartier Depozitelor 07.04.2022
Cartier Săsar + Cartier Progresului 08.04.2022
Pe perioada campaniei ridicarea deșeurilor este GRATUITĂ.
Pentru informații suplimentare și programări vă rugăm să sunați la următoarele numere de telefon puse la dispoziție de către Drusal: 0737-155409 sau 0262-223004!