Ieri, 20 octombrie, polițiștii au fost sesizați prin plângere de către un bărbat de 33 de ani din municipiul Satu Mare, cu privire la faptul că, o persoană necunoscută l-ar fi deposedat prin întrebuințarea de violențe de ghiozdanul acestuia, în care avea mai multe bunuri personale. Valoarea prejudiciului cauzat a fost de aproximativ 6.000 de lei.
„În urma activităților desfășurate de polițiști, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un bărbat în vârstă de 38 de ani din Baia Mare, care a fost reținut pentru 24 de ore.
Acesta va fi prezentat instanței de judecată pentru propuneri legale, iar polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale”, transmit reprezeentanții IPJ Maramureș.