A fost acțiune a polițiștilor rutieri azi dimineață în zona Catedralei „Sfânta Treime” din Baia Mare. Nu au trebuit să aștepte foarte mult până să depisteze în trafic o șoferiță de 24 de ani care a ieșit pozitivă la consumul de cannabis. A fost dusă la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar mașina a rămas în parcare, nu înainte de a fi percheziționată pentru droguri.
Fata a recunoscut că a consumat cannabis, nu în România, ci în altă parte și nici nu își mai aducea aminte dacă a mai avut probleme cu legea înainte. Vor afla polițiștii, care acum fac cercetări în acest sens.
Dragoș HOJDA