ACTUALITATE

BAIA MARE – Un șofer beat a lovit patru autoturisme parcate

Publicat cu

pe

Nu mai puțin de patru autoturisme au fost avariate aseară pe o stradă din municipiul Baia Mare, din cauza unui conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice.

„Este vorba despre un băimărean în vârstă de 33 de ani care aseară, la ora 21:45, a pierdut controlul direcției de deplasare a autoturismului pe care îl conducea pe strada Gării și a intrat în coliziune cu un auto parcat regulamentar. În urma impactului autoturismul parcat a fost proiectat în cel parcat în fața lui, care a fost proiectat în cel parcat în fața lui, care a fost de asemenea proiectat în cel din față.

Cinci proprietari de autoturisme s-au ales cu pagube materiale, al cincilea fiind chiar conducătorul auto care a fost protagonistul acestui carambol. Polițiștii rutieri băimăreni l-au testat alcoolscopic și au descoperit o valoare de 0,81 mg/L alcool pur în aerul expirat”, informează reprezentanții IPJ Maramureș.

Tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și pe numele lui a fost întocmit dosar penal.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version