Două proiecte de hotărâre s-au aflat azi, 18 iunie, pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Baia Mare. Ambele au avut legătură cu modernizarea blocurilor de locuințe din zona Luminișului – Horea. Ambele au fost aprobate fără comentarii din partea aleșilor locali. S-a mai stabilit că ședința ordinară a lunii iunie va fi cel mai probabil în data de 27 iunie.
„Având în vedere criza economică cauzată de pandemia COVID și de conflictul armat din Ucraina, constructorul SC ICEP SRL a întâmpinat dificultăți majore în gestionarea execuției de lucrări. La finele lui 2023 gradul de execuție a lucrărilor era de 78%. Așadar, contribuția municipiului Baia Mare la acest proiect va fi de 8.104.560,44 lei, TVA inclus, respectiv 34.260,19 lei TVA reprezentând 2% din valoarea cheltuielilor eligibile”, se rată în proiectul adoptat.
Tot aleșii locali au votat modificarea articolului trei din cadrul HCL 264/2024 privind reabilitarea blocului de locuințe sociale de pe strada Horea 46A. De data aceasta contribuția proprie a municipiului în acest proiect va fi de 8.883.680,93 lei, la care se adaugă contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului în cuantum de62.510,87 lei, cu TVA inclus.
Dragoș HOJDA