Ieri, 14 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au desfășurat în intervalele orare 09:00-12.00 și 16.00-19.00, pe strada Grănicerilor și Mihai Eminescu din municipiu o acțiune pe linie rutieră, vizând, în special, iubitorii de viteză.
„În cadrul acțiunii au fost controlate și verificate 50 de autovehicule, fiind aplicate 75 de sancțiuni contravenționale, dintre care 31 pentru nerespectarea vitezei admise legale. Valoarea sancțiunilor a fost de peste 29.000 de lei.
Ca măsură complemetară, polițiștii au dispus reținerea a trei permise de conducere.
Iubirea poate aștepta! Până atunci, polițiștii rutieri maramureșeni vă recomandă să respectați regimul legal de viteză, sa fiți vigilenți în trafic și să adoptați o conduită corespunzătoare”, precizează reprezentanții IPJ Maramureș.