Azi noapte, la ora 02.46, polițiștii din Baia Sprie au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că un autoturism a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto se află sub influența băuturilor alcoolice.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat autoturismul în cauză pe trotuar, partea dreaptă a D.N. 18, orientat cu fața înspre Baia Mare. Acesta prezenta avarii în urma impactului cu două capete de pod din dreptul unui imobil de pe strada Forestierilor din Baia Sprie
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 50 de ani din oraș.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Centru de Permanenţă din Baia Sprie unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.