Ieri, 27 august a.c., autovehiculele care circulau pe D.J. 184, în localitatea Șișești, au fost oprite și controlate de polițiștii din Baia Sprie și cei ai Postului de Poliție Comunal Șișești.
„Polițiștii, împreună cu specialiști din cadrul R.A.R. Maramureș, au acționat pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor care cirulau pe tronsonul de drum, precum și cu scopul de a preveni, combate și constata alte abateri săvârșite pe linia circulației rutiere”, informează reprezentanții IPJ Maramureș.
În urma activităților desfășurate au fost aplicate șase contravenții, în valoare de peste 2.300 de lei, iar ca măsuri complementare, polițiștii au ridicat trei certificate de înmatriculare, până la remedierea deficiențelor constatate.