ECONOMIC

BANI EUROPENI ÎN PERICOL? – Cât pierde România din fondurile PNRR dacă nu reduce pragul pentru microîntreprinderi la 88.500 euro

Published

on

Comisia Europeană (CE) a avertizat Guvernul că va pierde 330 milioane euro din cererea de plată numărul 3 dacă nu reduce plafonul pentru impozitarea microîntreprinderilor de la 500.000 la 88.500 euro anual.

Pentru neîndeplinirea a șase jaloane din cele 78 aferente acestei cereri, CE va suspenda circa 1,1 miliarde euro din totalul de 2,7 miliarde euro. Suspendările vizează, pe lângă impozitarea microîntreprinderilor, și numirile politice în consiliile companiilor de stat, situația metroului din Cluj-Napoca și alte reforme corporative nefinalizate.

Premierul Marcel Ciolacu a indicat că decizia de a reduce plafonul sau de a pierde fondurile este una politică. Între timp, anumite sume vor fi reținute temporar, până la rezolvarea problemelor semnalate de CE. Reducerea plafonului pentru microîntreprinderi, parte a jalonului 206 din PNRR, presupune revizuirea Codului fiscal pentru a limita treptat regimul special de taxare până în 2024.

Deși numărul microîntreprinderilor a scăzut la minimul din 2012, CE consideră că măsurile adoptate nu sunt suficiente.

Click to comment

Actualitate

Exit mobile version