ACTUALITATE

BANI PENTRU REFUGIAȚII UCRAINENI – Peste 100 de percheziții efectuate în Petrova de polițiștii maramureșeni!

Publicat cu

pe

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sprijinul polițiștilor din Cluj, Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Mureș, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș și Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, pun în executare 117 percheziții domiciliare și 3 mandate de aducere, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

„Vizați sunt funcționari din cadrul unei unități administrativ teritoriale (n.r. Petrova) și 102 persoane, cu privire la care există bănuiala că ar fi obținut, pe nedrept, aproximativ 2.657.650 de lei, sumă care ar fi reprezentat contravaloarea cheltuielilor cu hrana și cazarea pentru cetățeni ucraineni, refugiați.

Totodată, există bănuiala că persoanele ar fi depus, la începutul lunii ianuarie a.c., la unitatea administrativ teritorială un număr mare de cereri de decontare, urmând ca aceștia să obțină ilegal 9.765.070 de lei din bugetul Fondului de Rezervă Bugetară”, transmit reprezentanții Poliției Române.

Această sumă de bani a fost ,,blocată” în conturi, fiind amânată plata.

Acțiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version