Statul român va câştiga în acest an peste 43 de miliarde de lei din taxele şi dividendele plătite de sectorul energetic, ca urmare a majorării preţurilor, a declarat marţi preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), Laurenţiu Urluescu, citat de Agerpres.
Încasările suplimentare la bugetul de stat vin din TVA aplicat facturilor mai mari, supraimpozitarea producătorilor și dividende.
„Din rapoartele ANRE şi din declaraţiile din presă, statul a plătit furnizorilor pentru decontare 4,5 miliarde de lei, în perioada noiembrie 2021 – martie 2022, prima parte a schemei, OUG 118, sumă plătită în proporţie de 99%. În primul trimestru al acestui an statul ar urma să colecteze aproape 11 miliarde de lei, din care 2,9 miliarde TVA adiţional, 5,3 miliarde din supraimpozitarea producătorilor – Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, OMV Petrom, precum şi 2,6 miliarde din dividende. Înmulţind cu patru, rezultă că pentru tot anul statul român încasează peste 43 de miliarde de lei, chiar mai mult, pentru că preţurile au crescut între timp faţă de primul trimestru”, a declarat Laurențiu Urluescu.