SPORT

BASCHET – LeBron James l-a depăşit pe Karl Malone şi a devenit al doilea marcator din istoria NBA

Published

on

Vedeta echipei Los Angeles Lakers, LeBron James, a devenit al doilea marcator din istoria NBA după ce l-a depăşit pe Karl Malone în clasamentul „all-time”.

Deşi James a fost cel mai bun jucător al lui Lakers, cu 38 de puncte, zece recuperări şi şase pase decisive, în meciul de pe terenul formaţiei Washington Wizards, oaspeţii au fost învinşi cu scorul de 127-119, după ce au condus la un moment dat cu 16 puncte.

LeBron James a intrat în meci având cu 19 puncte mai puţin decât Malone, care a reuşit în cariera lui 36.928 de puncte, în urmă cu 21 de ani. James are acum 36.947 de puncte şi recordul deţinut de Kareem Abdul-Jabbar, de 38.387 de puncte, stabilit în 1989, nu mai pare de neatins.

Jucătorul formaţiei californiene a reuşit cele aproape 37.000 de puncte în 1.363 de jocuri, în timp ce Karl Malone, în 1.476 de partide.

Cu o medie de 27 de puncte pe meci în cele 19 sezoane jucate în NBA, LeBron James poate deveni cel mai bun marcator din istorie în 54 de partide, respectiv sezonul viitor dacă jucătorul de 37 de ani este sănătos.

„Nu îmi voi permite să mă gândesc la asta. Mereu am jucat baschet aşa cum am făcut-o de-a lungul anilor, iar aceste lucruri s-au întâmplat natural, doar intrând şi jucând în mod corect. Sper să reuşesc asta la un moment dat în cariera mea, dar nu mă voi gândi prea mult la asta”, a spus James, despre record, potrivit NBA.

Click to comment

Actualitate

Exit mobile version