Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș organizează joi, 21 noiembrie, de la ora 16.00, la Bastionul Măcelarilor din Piața Izvoarelor nr. 1, la vernisajul expoziției temporare „Muzica pe vinil”. Expoziția face parte din seria de evenimente culturale pe care muzeul intenționează să le desfășoare în următorii ani în cadrul proiectului cultural „Dă timpul înapoi!”.
”Expoziția temporară „Muzica pe vinil”, dorește să readucă în atenția publicului vizitator discurile de vinil, ele reprezentând unele dintre cele mai captivante și longevive moduri de a asculta muzica. Cu o istorie ce se întinde pe întreaga durată a secolului al XX-lea, vinilurile au avut un impact cultural masiv și au schimbat curentul industriei muzicale pentru totdeauna.
Expoziția, ai cărei curatori sunt muzeografii Raul Cardoș și Oana Leșiu, va putea fi vizitată de cei interesați la Bastionul Măcelarilor din Piața Izvoarelor nr. 1 din Baia Mare, de luni pâna vineri între orele 8.00 și 16.00”, informează Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.