Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

BEAT LA VOLAN – Accident produs în Băsești

Publicat cu

pe

Ieri, 9 martie, în jurul orei 17:00, Poliția fost sesizată prin SNUAU112 despre faptul că pe strada Bisericii, din localitatea Băsești, a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

La fața locului poliţiştii au constatat că un bărbat care conducea un autoturism ar fi pierdut controlul direcţiei de mers, autoturismul ar fi intrat în coliziune cu un podeţ din beton, iar apoi a ajuns în şanţ. În urma impactului o pasageră a suferit leziuni corporale şi a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cadrul verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit că dreptul de a conduce al bărbatului era suspendat, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo