Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a acuzat marți SUA, într-o conferință comună de presă cu secretarul general al ONU, că vor să construiască o „lume unipolară care să excludă Rusia” și a susținut din nou că „operațiunea din Ucraina a fost lansată pentru a ajuta civilii”.
Într-o replică acidă, Antonio Guterres a afirmat: „Nu există soldați ucraineni pe teritoriul Federației Ruse, dar există soldați ruși pe teritoriul ucrainean”.
În conferința de presă organizată după întâlnirea dintre cei doi oficiali, care a avut loc la Moscova, Lavrov a acuzat aliații Occidentali că au folosit Ucraina ca teren pentru a „irita Rusia”.
Serghei Lavrov a susținut din nou că „operațiunea din Ucraina a fost lansată pentru a ajuta civilii” și a suținut că Rusia a organizat deja cu „succes” „cinci convoaie umanitare (…) în regiunile Donețk și Lugansk”.