Actiune derulată azi de SPJ Salvamont Maramures in zona Blidari, jud Maramures. Un barbat de 76 ani, cu probleme medicale multiple, cardiac, cu stent, diabetic a urcat in dimineata asta la padure pe un drum cu acces dificil si nu s-a mai intors acasa pana la pranz, familia dand alarma la 112.
„Salvatorii montani aflati in permanenta in baza Salvamont Mogosa s-au deplasat la caz impreuna cu echipajul Ambulantei Maramures. Au gasit barbatul cazut undeva la 4 – 500 metri de drumul forestier , i-au acordat primul ajutor si l-au pregatit in vederea extragerii si predarii la Ambulanta pentru a fi ulterior transportat la unitatea medicala.
Din investigatiile facute la fata locului de echipa medicala se pare ca batranul a suferit un AVC.
Batranul este constient, a fost stabilizat, transportat cu targa Tyral din dotare si predat Ambulantei”, transmit reprezentanții Salvamont Maramureș.