Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

BLOCADA – Polițiștii au acționat din nou în Borșa

Publicat cu

pe

Ieri, 31 iulie, în intervalul orar 13.00-15.00, polițiștii din Borșa au acționat în cadrul planului de acțiune Blocada pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică pe raza orașului.

„56 de persoane au fost legitimate și tot atâtea autovehicule au fost verificate de polițiști, ocazie cu care s-au constatat 10 abateri pentru încălcări ale prevederilor O.U.G 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice.
Totodată, polițiștii au reținut două permise de conducere, dispunând suspendarea dreptului de a conduce pentru doi conducători auto care nu au respectat prevederile legale și, de asemenea, un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe de înmatriculare au fost reținute pentru neregulile constatate, până la remedierea acestora”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale depășește suma de 6.600 de lei.

foto ilustrativ

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo