Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

Bolojan: Predoiu – nominalizat la Interne, Nazare – Finanțe, David – Educație, Pîslaru – Fonduri Europene

Publicat cu

pe

Biroul Politic Național al PNL a validat, duminică, propunerile de miniștri în viitorul Cabinet condus de Ilie Bolojan, informează AGERPRES.


”PNL va face nominalizări pentru patru ministere. La Ministerul de Interne a fost nominalizat domnul Cătălin Predoiu, la Educație – domnul Daniel David. Dânșii își vor continua practic mandatele și mă bazez pe experiența pe care dânșii o au, pe competența pe care au dovedit-o atât în activitatea profesională, dar și în cea guvernamentală. La Finanțe, propunerea PNL va fi Alexandru Nazare, iar la Fondurile Europene, propunerea este domnul Dragoș Pîslaru. Dânșii sunt propuneri noi pe care PNL le susține în noul guvern, fiecare cu o experiență mare în domeniile de activitate în care sunt nominalizați, pe partea de finanțe, pe partea de participare ca și membru neexecutiv în Consiliul de Administrație al BNR pentru domnul Nazare, sau pe partea Fonduri Europene cu expertiza la Bruxelles a domnului Dragoș Pîslaru”, a anunțat președintele interimar al liberalilor, premierul desemnat Ilie Bolojan.

El le-a mulțumit că au acceptat să facă parte din acest Executiv, ”având în vedere dificila misiune pe care o are în contextul crizei bugetare pe care o traversăm”.

Liberalii s-au reunit, duminică, la Palatul Parlamentului, în ședința BPN al PNL pentru validarea propunerilor de miniștri.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo