Ieri, 01 martie, la ora 10.51, polițiștii din Borșa au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că pe D.N. 18 în Borşa, strada Libertății, a avut loc un accident rutier soldat cu victimă.
„La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 73 de ani din Moisei, a acroșat un bărbat de 46 de ani din Borșa, care s-a angajat în traversarea părții carosabile în calitate de pieton.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului care a fost transportat de un echipaj S.M.U.R.D. la Spitalul Borşa, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără să fie necesară internarea acestuia.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, ulterior i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, informează reprezentanții IPJ Maramureș.
Totodată, victima nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, însă i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.