Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Bozânta Mică: Situația maidanezilor a scăpat de sub control

Publicat cu

pe

Semnal de alarmă tras de cei de la Asociația Fight for Animals. Aceștia,  alături de reprezentanți ai Biroului pentru Protecția Animalelor Maramureș și agenți ai Postului Comunal de Poliție Recea, au fost în Bozânta Mică, „într-o zonă unde situația animalelor este complet scăpată de sub control și unde se strigă cu glas mare după ajutor”.
„Acolo am găsit-o pe ea: o cățelușă bătrână, cu un prolaps uriaș și vechi. Atât de vechi, încât rana deja miroase, semn că nu e departe de septicemie… A primit primele îngrijiri medicale, iar apoi va intra în operație. Echipa medicală este pregătită să-i ofere tot ce are nevoie. Vom face tot ce ne stă în putere pentru ca ea să devină, din nou, o cățelușă fără dureri și fără chinuri. Avem însă nevoie de sprijinul vostru în această acțiune! Intervenția de mâine implică costuri semnificative, iar fiecare gest de susținere contează enorm.
După cum știți deja, aceasta nu este prima noastră acțiune în comună. Deja lucrăm activ în zonă, cu sprijinul autorităților locale, pentru a schimba real condițiile în care trăiesc animalele. Am discutat și cu domnul primar, iar împreună vom continua să căutăm soluții sustenabile, astfel încât bunăstarea animalelor să devină o realitate, nu o excepție”, anunță oficialii Asociației.
Dragoș HOJDA

Actualitate

YHP Logo