Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

CAM TÂRZIU – Experţii olandezi examinează colecţia de artă guvernamentală în vederea identificării unor eventuale opere furate de nazişti

Publicat cu

pe

O echipă de experţi olandezi examinează posibilitatea ca tabloul ”Fishing Boats off the Coast”, pictat de Hendrik Willem Mesdag în secolul al XIX-lea, care face parte din colecţia de artă a parlamentului Ţărilor de Jos, să fie una dintre operele de artă furate de nazişti, informează Reuters.

Timp de cel puţin două decenii, tabloul, înfăţişând ambarcaţiuni de pescuit sub un cer înnorat, a fost admirat de parlamentari fără ca aceştia să se preocupe prea mult de originile picturii, informează Reuters.

Demersul face parte dintr-o nouă examinare a operelor de artă expuse în muzee şi în spaţii publice, după ce iniţiativele anterioare realizate de un Comitet de Restituire sprijinit de guvern a supervizat revizuirea a zeci de opere de artă începând cu anul 2001.

Agenţia pentru patrimoniu cultural a Ţărilor de Jos, însărcinată cu protecţia şi conservarea obiectelor de artă care au fost repatriate din Germania în Ţările de Jos după cel de-Al Doilea Război Mondial, aplică o definiţie mai largă artefactelor furate cu scopul de a restitui mai multe bunuri confiscate în cea mai mare parte de la familii de evrei.

”Nu poate fi vorba de alegere liberă dacă o familie a fost nevoită să-şi vândă bunuri pentru a putea fugi în siguranţă din ţară”, a declarat purtătorul de cuvânt Dolf Muller.

Timp de patru ani, echipa de cercetare a agenţiei va investiga 3.500 de obiecte, dintre care 1.700 de tablouri.

”Investigaţia nu este uşoară”, a spus consilierul Perry Schrier comparând demersul cu cazuri nerezolvate, vechi de 80 de ani.

Tabloul semnat de Mesdag a fost vândut de o persoană necunoscută prin intermediul unei case de licitaţii din Haga în 1941, la un an după ce Germania nazistă a invadat Ţările de Jos.

A fost recuperat în Germania după terminarea războiului şi adus înapoi în Ţările de Jos, dar tehnicile de cercetare din vremea aceea nu au reuşit să-i stabilească originea.

Cercetătorii au în prezent acces la noi tehnologii, arhive mai bogate, ziare istorice digitalizate şi camere de luat vederi care pot detecta texte aproape dispărute, a spus Schrier.

În acest răstimp, pictura lui Mesdag este păstrată într-un depozit prevăzut cu sisteme de securitate complexe.

Schrier a spus că o etichetă aparent nesemnificativă descoperită pe spatele tabloului, în care este pomenit numele casei de licitaţii ”Villa Erica”, ar putea deveni un indiciu esenţial în găsirea proprietarului original.

”Asta face ca inima cercetării mele să bată mai rapid”, a spus el.

Moştenitorii, dacă vor fi găsiţi, au şansa de a recupera opera de artă în cazul în care există dovezi ale unei vânzări forţate.

”Nu au mai rămas mulţi oameni din prima generaţie”, a spus Schrier. ”Suntem mai ales în legătură cu o a doua, a treia sau chiar a patra generaţie”. Dar pentru fiecare generaţie, sentimentul de a primit înapoi operele de artă furate nu poate fi subestimat, a adăugate el.

Actualitate

YHP Logo