SPORT

CANTONAMENT ȘI MECIURI ÎN SERBIA – Vacanța băieților de la Minaur se încheie în 11 iulie

Publicat cu

pe

Vicecampioana României se va reuni pentru viitorul sezon în data de 11 iulie, după care va urma vizita medicală și câteva antrenamente în localitate pentru readaptarea organismului la efort.

„Din 18 până în 27 iulie, CS Minaur va efectua un stagiu de pregătire centralizată, la Novi Sad (Serbia). Pe 27 se pleacă din Serbia, iar pe 28 iulie se va disputa primul meci amical, cu SCM Politehnica Timișoara, în deplasare. În zilele de 5 și 6 august va avea loc un turneu în Baia Mare, sistem Final Four (cu două meciuri). Urmează un turneu în Serbia, pe 12 și 13 august, unde se vor disputa două jocuri, cu RK Jugovic Kac (Serbia – locul 12) și Vojvodina Novi Sad (Serbia – locul 1).

Băimărenii vor mai participa la un turneu înaintea startului de campionat, la Sânnicolau Mare, pe 19-20 august, acolo unde vor întâlni pe Steaua Roșie Belgrad (Serbia – locul 9) și Szeged (Ungaria)”, informează minaur.ro.

Bogdan Mănescu (inter dreapta, CSM Focșani), Eduard Iordachi (inter dreapta, CSM Bacău), Viorel Fotache (inter stânga, Grundfos Tatabanya KC, Ungaria) și Nemanja Ratkovic (pivot, Vojvodina Novi Sad, Serbia) sunt cei patru handbaliști pe care i-a transferat CS Minaur până acum.

Echipa băimăreană va debuta în noul campionat pe teren propriu, în 27 august, cu CSU Suceava.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version