O parte din Castelul Huniade se redeschide publicului, la mai bine de 15 ani de când cel mai vechi monument istoric din Timișoara a fost închis...
Finala Eurovision 2023 a fost câştigată de Suedia prin reprezentanta sa Loreen, prima artistă care aduce în ţară trofeul pentru a doua oară. „E copleşitor. Sunt...
Astronomii au anunțat vineri descoperirea celei mai „mari” explozii cosmice înregistrate vreodată, un glob imens de energie de 100 de ori mai mare decât sistemul nostru...
Actorul american Robert De Niro, în vârstă de 79 de ani, a anunţat într-un interviu venirea pe lume a celui de-al şaptelea copil al său, informează...
De la Bruxelles la Washington, lideri din întreaga lume i-au transmis sâmbătă felicitări noului rege Charles al III-lea al Marii Britanii, încoronat în cadrul unei ceremonii...
Pregătirile pentru încoronarea regelui Charles al III-lea au intrat în linie dreaptă. Cei mai nerăbdători fani ai monarhiei au ajuns deja la Londra și așteaptă acest...
Cererea de mici pentru minivacanţa de 1 Mai din acest an s-a majorat cu circa 30% faţă de aceeaşi perioada a anului trecut, producţia estimată de...
Regele Charles va fi încoronat sâmbăta viitoare la Westminster Abbey din Londra, urmând o tradiţie care datează de aproximativ 1.000 de ani. Reuters prezintă câteva detalii...
Pelicula „The Super Mario Bros. Movie” se menţine în fruntea box-office-ului nord-american în cea de-a treia săptămână de la lansare, cu încasări de 58,2 milioane de...
Un chiparos uriaş de Patagonia, descoperit în urmă cu 50 de ani într-o pădure din sudul statului sud-american Chile, este pe cale să fie desemnat în...