ACTUALITATE

CAUCAZ – Vladimir Putin se declară ”total surprins” de manifestațiile anti-ruseşti din Georgia

Publicat cu

pe

Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că a fost „total surprins” de demonstraţiile din Georgia împotriva Kremlinului, care au avut loc cu ocazia restabilirii, de către Rusia, a legăturilor aeriene cu această ţara caucaziană pro-occidentală, transmite AFP.

Zeci de georgieni au manifestat săptămâna trecută în faţa unui aeroport din capitala Tbilisi, când un avion rusesc a aterizat în această fostă republică sovietică pentru prima dată din 2019 şi pe fundalul ofensivei lansate în Ucraina de Rusia, pe care Occidentul urmăreşte să o izoleze.

„Sincer, am fost total surprins de această reacţie”, a comunicat preşedintele rus în cadrul unei întâlniri cu oameni de afaceri.”M-am gândit că toată lumea va spune:”Ei bine, mulţumesc, e bine”. Dar nu, s-a făcut o vâlvă cu totul de neînţeles pe această problemă”, a continuat Vladimir Putin în faţa camerelor.”Când mă uit la de aici, mă gândesc:”Au înnebunit, nu este clar ce se întâmplă acolo”, a adăugat Vladimir Putin.

Rusia a purtat un război scurt, dar sângeros în 2008 împotriva Georgiei, iar sentimentele anti-ruseşti sunt profunde în această ţară.

Ca răspuns la protestele împotriva Moscovei de la Tbilisi, Rusia a interzis în 2019 legăturile aeriene cu Georgia. Însă, în mod neaşteptat, preşedintele Putin a ridicat interdicţia luna aceasta, şi, în plus, a aprobat un regim de 90 de zile fără vize pentru cetăţenii georgieni care călătoresc în Rusia.

Şeful statului rus a declarat vineri că a înţeles că liderii georgieni sunt cei care au cerut „în repetate rânduri” Rusiei să ridice interdicţia în cazul acestor zboruri, precum şi această nouă politică de vize.

În acelaşi timp, liderul de la Kremlin a asigurat că Moscova nu se va amesteca în treburile interne ale Georgiei.”Ceea ce se întâmplă în ţară nu este treaba noastră”, a spus el, adăugând că poporul georgian ar trebui să îşi aleagă propria cale.

Săptămâna trecută, protestatarii din Tbilisi afişau pancarte pe care scria:”Nu sunteţi bineveniţi” şi „Rusia este un stat terorist”.

Autorităţile georgiene sunt acuzate că au cooperat în secret cu Kremlinul după ani de tensiuni, iar guvernul insistă că trebuie să menţină legăturile economice cu Rusia.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version