IMPORTANT

CĂUTĂRI – Un nou ucrainean rătăcit prin munții din Maramureș

Publicat cu

pe

Noi cetățeni ucraineni salvați de salvatorii montani de la Salvamont Maramureș. De data aceasta vorbim de o acțiune de căutare – salvare a unui cetățean ucrainean care a sunat la 112 spunând că este rătăcit, nu mai poate umbla din cauza faptului că, fiind ud, este în hipotermie și acuză o stare de rău. Este plecat de câteva zile prin munți, singur, nemâncat, fără provizii, fără haine de schimb și nu mai are posibilitatea de a se orienta.
„La acțiune a plecat o echipă a SPJ Salvamont Maramureș, împreună cu o echipă a Poliției de Frontieră din Bistra, structura din cadrul ITPF Sighetu Marmatiei”, anunță Salvamont Maramureș. Vă reamintim că și noaptea trecută am avut o acțiune de salvare a doi ucraineni.
ACTUALIZARE Tânărul de doar 22 ani a fost găsit repede de salvatorii montani: „Este intr-o stare de sănătate bună, a fost evaluat medical și i s-a oferit hrană și ceai cald, iar ulterior salvatorii l-au preluat cu autospeciala Salvamont și îl vor coborî, urmând să il predea autorităților competente”.
Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version