Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

CAZUL CHERECHEȘ – A fost emis ordinul privind constatarea încetării mandatului primarului Băii Mari

Publicat cu

pe

În conformitate cu prevederile legale, prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, a emis Ordinul nr. 622 din 29.11.2023 privind constatarea încetării, de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului primarului municipiului Baia Mare, domnul Cătălin Cherecheș, având în vedere următoarele:
Încheierea civilă nr.7926/15 octombrie 2020, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 10017/182/2020 privind validarea alegerii în funcţia de primar al Municipiului Baia Mare a domnului Cherecheş Cătălin;
Procesul-verbal nr.39973/29.10.2020 încheiat cu ocazia ceremoniei de constituire a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, Județul Maramureș din care rezultă că primarul ales a depus jurământul, situație care determină intrarea în exercițiul de drept al mandatului;
Referatul Secretarului General al municipiului Baia Mare nr. 51775/29.11.2023 înregistrat la Instituția Prefectului – județul Maramureș cu nr.11351/29.11.2023;
Luând act de copia Sentinței Penale nr.41/2022 a Tribunalului Cluj, copia Dispozitivului Deciziei Penale nr.1704/A/2023 a Curții de Apel Cluj, definitivă, prin care domnul Cătălin Cherecheș a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare;
Prevederile art.160 alin.1 lit.”d”, alin.6, alin.7, alin.8, alin.9 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ;
Referatul Serviciului Juridic nr. 11357/28.11.2023, prin care se propune emiterea ordinului;
„Această decizie vine în urma unei evaluări atente a situației juridice și a respectării prevederilor legale în vigoare.
Prefectul Rudolf Stauder subliniază că această măsură are în vedere interesul public și necesitatea asigurării bunei funcționări a administrației locale în beneficiul comunității”, transmit reprezentanții Instituției Prefectului Maramureș.
Actul administrativ va fi adus la cunoștința părților pentru a respecta prevederile legale în vigoare.

Actualitate

YHP Logo