IMPORTANT

Ce nu știai despre salamandra de foc. Legende

Published

on

Nu există maramureșean care să nu fi văzut o salamandră. Bunicii noștri ne învățau că dacă salamandra era acoperită mai mult cu galben atunciu urmau zile călduroase, iar dacă animalul era mai mult acoperit cu negru urmau zile ploioase. Și mai știam că salamandra de foc sau sălămâzdra (Salamandra salamandra) nu apare decât doar atunci când e umezeală.
„Denumirea de salamandră provine din greacă și se traduce ca fiind șopârlă-de-foc, o creatură mitologică. În timpurile medievale europene, salamandra era considerată ca fiind indestructibilă, aptă să iasă din flăcările focului. Ȋn mitologie Salamandra este descrisă ca o creatură cu corp de şopârlă, simbol al focului. Cine vede odată salamadra nu mai poate uita niciodată înfăţişarea ei. Salamandra este un amfibian de dimensiuni relativ mari, cu un corp robust și coada cilindrică, mai scurtă decât corpul. Tegumentul adulților este neted, lucios, cu pete mari, neregulate, colorate galben-portocaliu, pe fundal negru.
Salamandrele adulte preferă pădurile de foioase, unde stau ascunse sub frunze, în scorburi, trunchiuri de copac moarte şi acoperite de muschi, fisuri în rocă şi în peşteri. Ȋn zonele urbane salamandra poate fi găsită în timpul zilei sau iarna, în fisuri în pereţii clădirilor, în tunele sau în subsolurile clădirilor. Larvele de salamandră se dezvoltă în pârâuri, mai rar în bălţi. Ȋn zonele urbane, grădinile dintre clădiri pot constitui habitate adecvate pentru dezvoltarea larvelor”, spune biologul Claudiu Iușan de la Parcul Național Munții Rodnei.
FOTO Claudiu Iușan/facebook
Dragoș HOJDA

Click to comment

Actualitate

Exit mobile version