Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Ceață în Baia Mare, Cavnic, Băiuț, în Pasul Gutâi și în Pasul Prislop

Publicat cu

pe

Autoritățile au anunțat că ieri, pe arii extinse s-au semnalat ploi slabe si burnițe iar în zona montană înaltă a nins. Cel mai rece a fost noaptea trecută și în această dimineață la stația meteo Iezer, unde termometrul a indicat valoarea de -2 grade Celsius, în Pasul Prislop -1 grad Celsius, în Pasul Gutâi 0 grade Celsius, la Cavnic 1 grad Celsius, respectiv la Târgu Lăpuș și Ocna Șugatag au fost 2 grade Celsius. Angajații secției de drumuri naționale au intervenit cu un utilaj și au împrăștiat cinci tone de material antiderapant pe DN18, în Pasul Prislop, pentru prevenirea și combaterea poleiului.

Pe sectoarele de drumuri județene s-a acționat cu un utilaj și s-au răspândit 11 tone de material antiderapant pentru prevenirea și combaterea poleiului. Carosabilul sectoarelor de drumuri publice este curat și umed. În acest moment se semnalează ceață în zona localităților Baia Mare, Cavnic, Băiuț, în Pasul Gutâi și în Pasul Prislop, iar vizibilitatea în trafic este redusă.

Vremea va fi astăzi mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. Vântul va sufla în general slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 10 grade, iar cele minime între -1 și 2 grade. Izolat se va semnala ceață.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo