Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

Cel mai circulat drum din Moisei vede pentru prima dată asfalt

Publicat cu

pe

Comuna Moisei este una dintre comunele din Maramureș unde turismul a cunoscut o dezvoltare tot mai mare în ultimii ani. Numărul pensiunilor din comună crește de la an la an, iar acum o altă veste bună. Cel mai circulat drum din localitate, Izvorul Dragoș, a văzut pentru prima dată asfalt. Și e numai începutul, după cum ne spune chiar primarul Grigore Tomoiagă.
„Vreau să încep prin a mulțumi pentru răbdarea, înțelegerea și atitudinea exemplară arătate de locuitorii din zona Izvorul Dragoș, pe durata lucrărilor de asfaltare care s-au desfășurat ieri, până spre înserat. A fost turnat covor asfaltic pe tronsonul cuprins între intrarea pe Izvorul Dragoș și primul pod, de lângă Biserica Adventistă. Un prim pas într-o zonă care, în ultimii ani, a cunoscut o dezvoltare semnificativă.
Tocmai de aceea, această intervenție a fost nu doar necesară, ci și prioritară. Am început de la baza străzii, cu intenția clară de a continua asfaltarea în etape, până în capăt, pe măsură ce se finalizează celelalte lucrări aflate în derulare. Atitudinea locuitorilor din zonă: calmă, constructivă și încurajatoare. Este un exemplu pe care ni-l dorim pretutindeni în Moisei. Astăzi suntem pe Izvorul Negru. Continuăm, pas cu pas, acolo unde e mai mare nevoie”, spune Grigore Tomoiagă, primarul comunei Moisei

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo