Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

Cetățean ucrainean arestat pentru călăuzirea a patru conaționali

Publicat cu

pe

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea Vișeului au depistat în Munții Maramureșului, pe direcția localității de frontieră Bistra, cinci cetățeni ucraineni care au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, solicitând o formă de protecție din partea statului român.

Autoritățile de frontieră maramureșene au anunțat că persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări, unde au fost verificați în bazele de date relevante, fiind urmate procedurile specifice în astfel de situații.

„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei cinci bărbați ucraineni au vârste cuprinse între 22 și 41 de ani. Totodată, s-a constatat că unul dintre bărbați, în vârstă de 23 de ani, este solicitant al unei forme de protecție din partea statului român, acesta încercând să mai treacă ilegal din Ucraina în România prin zona de responsabilitate a ITPF Sighetu Marmației. În urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că cetățeanul ucrainean de 23 de ani, avea rolul de călăuză pentru cei patru conaționali de-ai săi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. În baza materialului probator, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Maramureș a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi faţă de cetăţeanul ucrainean de 23 de ani. La finalul cercetărilor urmează a fi dispuse măsurile legale ce se impun”, precizează ITPF Sighetu Marmației.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo