ACTUALITATE

CINEMA – Actorul William Hurt a murit la vârsta de 71 de ani

Publicat cu

pe

Actorul american William Hurt, cunoscut pentru rolurile sale în filme atât de populare precum „The Big Chill” (Marea răceală, 1983) şi câştigător în 1986 al Oscarului pentru rolul din „Kiss of the Spider Woman”, a murit duminică, la vârsta de 71 de ani, au informat media americane, transmite AFP.

„Cu mare tristeţe, familia Hurt deplânge moartea lui William Hurt, tată iubit şi câştigător al premiului Oscar, la 13 martie 2022, cu o săptămână înainte de a împlini 72 de ani”, potrivit unui comunicat al fiului său Will, publicat de mai multe media. „El s-a stins din viaţă în linişte, alături de familie, din cauze naturale”, potrivit comunicatului.

William Hurt şi-a construit reputaţia pe baza dorinţei sale de a interpreta personaje excentrice şi neobişnuite, precum un poliţist rus în „Gorky Park” (Parcul Gorki, 1983), un soţ bogat şi distant în „Alice” regizat de Woody Allen (1990) şi un bărbat cu planuri pentru a construi o maşină care să beneficieze orbii în „Until the End of the World” (Până la sfârşitul lumii, 1991).

Primul său rol în film a fost cel de om de ştiinţă obsedat în filmul „Altered States” (Experiment periculos, 1980) regizat de Ken Russell. Apariţia sa alături de Kathleen Turner în „Body Heat” (Pasiune periculoasă, 1981) l-a transformat într-un sex-simbol şi a câştigat Oscarul pentru cel mai bun actor în 1985 pentru rolul unui prizonier gay în „Kiss of the Spider Woman”.

Născut la Washington la 20 martie 1950, a călătorit prin lumea întreagă în timpul copilăriei, însoţindu-şi tatăl diplomat.

A studiat teologia înainte de a intra la prestigioasa Juilliard School of Art din New York.

În pofida notorietăţii sale în creştere, William Hurt nu s-a adaptat la stilul de viaţă de la Hollywood.

„Nu mă simt confortabil cu toate astea. Nu mă simt confortabil să merg pe covorul roşu într-un smoking şi să văd toate femeile cu sânii ridicaţi şi pe toţi bărbaţii îmbrăcaţi în pinguini”, a spus el într-un interviu.

Viaţa lui privată a fost însă foarte hollywoodiană. S-a căsătorit cu actriţa Mary Beth Supinger şi a urmat-o la Londra, dar a divorţat la întoarcerea lor la New York. A avut un copil cu dansatoarea de balet Sandra Jennings, încă doi dintr-o altă căsătorie şi o fiică, Jeanne, cu actriţa franceză Sandrine Bonnaire.

În mai 2018, William Hurt a fost diagnosticat cu cancer de prostată într-un stadiu incurabil. Fiul său, însă, nu a precizat dacă această boală i-a fost fatală, mai scrie AFP.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version