Aleșii județeni au votat în ultima ședință trei proiecte importante, care vizează reabilitarea și modernizarea Centrului școlar pentru educație incluzivă Sighetu Marmației, a Școlii gimnaziale speciale Baia Mare și a Centrului de recuperare și reabilitare al persoanelor cu handicap din Sighetu Marmației.
„Astfel, după ședința de Consiliu Județean, cererile de finanțare pentru aceste proiecte au fost depuse pe componența 5 – Valul Renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență.
În luna mai va fi scoasă la licitație proiectare cu execuție, iar în septembrie/octombrie se va semna ordinul de începere a lucrărilor.
Valoarea finanțată din bani europeni a acestor 3 proiecte este de aproximativ 17,7 milioane de lei”, informează reprezentanții Consiliului Județean Maramureș.