ADMINISTRATIE

CJ SATU MARE – Ședință de evaluare a progresului proiectului strategic ”Drum expres Baia Mare-Satu Mare”

Published

on

Drumul expres Baia Mare-Satu Mare este în faza de obținere a avizelor și practic încă nu se știe cu exactitate când va începe construcția și nici când va fi terminată, în ciuda tuturor promisiunilor făcute de oficialități. Deocamdată a avut loc o nouă ședință de evaluare a situației.

„Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba a participat la ședința de evaluare a progresului proiectului strategic ”Drum expres Baia Mare-Satu Mare”. Au mai fost prezenți la întâlnire reprezentanți ai Consiliului Județean Satu Mare, Agenției pentru Resurse Minerale, Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare și ai ADI „Expres Maramureș – Satu Mare”. Reprezentanții proiectantului au prezentat stadiul actual al activităților și realizărilor, precum și statusul obținerii avizelor necesare, un aviz important fiind cel de mediu, având în vedere că traseul drumului expres traversează arii protejate”, transmit reprezentanții Consiliului Județean Satu Mare.
Drumul expres Satu Mare – Baia Mare va avea o lungime de 59 de km și va străbate următorul traseu: Satu Mare (DN 19 din Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare) – Botiz – Odoreu – Livada – Medieșu Aurit – Apa – Seini – Pomi – Ardusat – Recea – Tăuții Măgherăuș – Baia Mare (Bd. Independenței). În ședința de astăzi au fost discutate mai multe aspecte tehnice referitoare la acest proiect de infrastructură, care privesc cele 29 de pasaje, 22 de poduri și 8 noduri rutiere, 142 de podețe, o parcare de scurtă durată, un spațiu de servicii, respectiv un centru de întreținere și coordonare a traficului.

Click to comment

Actualitate

Exit mobile version