Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

CM DE HANDBAL – Danemarca a învins Serbia cu 25-21

Publicat cu

pe

Selecţionata Danemarcei a învins echipa Serbiei cu scorul de 25-21 (10-12), vineri, la Campionatul Mondial de handbal feminin, care are loc în Danemarca, Norvegia şi Suedia, la Herning, în Grupa E, din care face parte şi România.

Serbia a început mai bine şi a condus cu 3-0 şi 6-3, iar la pauză a avut două goluri avantaj pe tabelă, 12-10. Până în min. 50, Serbia a fost echipa mai bună, conducând la două goluri în mai multe rânduri (16-14, 18-16, 19-17), dar Danemarca a marcat trei goluri consecutive şi s-a desprins la 22-20, marcând şi ultimele trei goluri ale partidei.

Pentru Serbia, viitoarea adversară a României (3 decembrie), au marcat Andjela Janjusevic (CS Rapid Bucureşti) 3 goluri, Sanja Radosavljevic 5, Marija Lanistanin 5, Jovana Jovovic 5, Emilija Lazic (HC Zalău) 1.

De la daneze s-au remarcat Kristina Jorgensen 5 goluri, Emma Cecilie Uhrskov Friis 5, Trine Oestergaard Jensen (CSM Bucureşti) 3.

Norvegia şi-a asigurat prezenţa în grupele principale, printr-o victorie (a doua) categorică, 45-28 cu Austria. Henny Ella Reistad a reuşit 10 goluri, iar Camilla Herrem 6.

Brazilia şi Spania au bifat şi ele a doua victorie, echipa sud-americană surclasând Kazahstanul cu 46-15, în timp ce formaţia iberică a trecut de Ucraina cu 32-20.

Surpriza zilei s-a produs în meciul dintre Croaţia şi Senegal, încheiat la egalitate, 22-22, după ce Katarina Jezic (Dunărea Brăila) a marcat golul egalării, iar formaţia africană a ratat ultimul atac.

Actualitate

YHP Logo