Staful tehnic al echipei naţionale de rugby a României a stabilit lotul de 33 de Stejari pentru Cupa Mondială de Rugby din Franţa, informează rugbyromania.ro.
Căpitanul echipei va fi Cristi Chirica (26 ani), jucător ce evoluează pe postul de flanker sau la închidere. El a mai fost căpitanul României o singură dată, la victoria în faţa echipei Tonga, 32-20, într-un meci disputat la Bucureşti în noiembrie 2021. De asemenea, a fost unul dintre principalii marcatori de eseuri ai echipei în această ediţie a Rugby Europe Championship, cu 5 încercări, evoluţiile sale remarcabile propulsându-l în echipa turneului.
Vicecăpitanii echipei sunt Ovidiu Cojocaru şi Mihai Macovei, precizează news.ro.
În echipă sunt 19 jucători de înaintare şi 14 jucători de treisferturi. Cel mai titrat jucător este Mihai Macovei cu 104 selecţii, urmat de Florin Surugiu cu 102. Cel mai în vârstă jucător este mijlocaşul la grămadă Florin Surugiu, 38 de ani, 8 luni şi 5 zile, iar cel mai tânăr component al lotului este mijlocaşul la deschidere Mihai Mureşan, 20 an 10 luni şi13 zile. De asemenea, Mihai Macovei are şi cele mai multe puncte marcate pentru România în actualul lot, cu 100 puncte – 20 eseuri.
Din cei 33 de jucători, 9 evoluează în Franţa, iar 24 în România, astfel: 8 – CSA Steaua, 6 – CSM Ştiinţa Baia Mare, 5 – CS Dinamo, 5 – SCM USV Timişoara.
Din lotul extins de jucători, nu s-a putut conta pe Ionel Melinte, Sioeli Lama şi Marius Antonescu din motive medicale, în timp ce Atila Septar a părăsit cantonamentul echipei naţionale din motive personale.
Lotul României:
Pilieri: Alexandru Savin (CSA Steaua), Gheorghe Gajion (Stade Montois), Thomas Creţu (Stade Francais), Alexandru Gordaş (CS Dinamo), Costel Burţilă (RC Hyères Carqueiranne La Crau), Iulian Harţig (RC Bassin d’Arcachon)
Taloneri: Ovidiu Cojocaru (CS Dinamo), Robert Irimescu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Florin Bărdaşu (CSA Steaua)
Linia a II-a: Adrian Motoc (Biarritz Olympique), Marius Iftimiciuc (US Carcassonne), Ştefan Iancu (CSM Ştiinţa Baia Mare)
Linia a III-a: Cristi Chirica (CS Dinamo), Mihai Macovei (RC Bassin d’Arcachon), Vlad Neculau (SCM USV Timişoara), Dragoş Ser (CSA Steaua), Cristi Boboc (CSA Steaua), Florian Roşu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Damian Strătilă (CSA Steaua)
Mijlocaş la grămadă: Gabriel Rupanu (SCM USV Timişoara), Florin Surugiu (CSA Steaua), Alin Conache (SCM USV Timişoara),
Mijlocaşi la deschidere: Gabriel Pop (CS Dinamo), Mihai Mureşan (CSM Ştiinţa Baia Mare), Tudor Boldor (CS Dinamo)
Aripi: Nicolas Onuţu (CS Vienne), Marius Simionescu (SCM USV Timişoara), Tangimana Fonovai (CSA Steaua)
Centri: Taylor Gontineac (Rouen Normandie), Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare), Tevita Manumua (SCM USV Timişoara)
Fundaş: Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare)
La Cupa Mondială de Rugby, Stejarii se află în Grupa B şi vor disputa primul meci în data de 9 septembrie cu Irlanda, la Bordeaux, apoi vor juca în 17 septembrie, cu Africa de Sud (Bordeaux), în 30 septembrie cu Scoţia (Lille) şi în 8 octombrie cu Tonga (Lille).