Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș are un nou Director General. Plecarea lui Carmen Prodan a venit pentru unii ca un șoc, însă autoritățile își fac treaba. Acum oficial, în data de 03.02.2025, urmare a publicării în Monitorul Oficial, partea I, nr. 77/29.01.2025 a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 91/25.11.2024 care prevede „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în situația menținerii la cerere a raportului de funcție publică după îndeplinirea condițiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcționarul public ceruse suspendarea plății pensiei ”, președinta Casa Națională de Asigurări de Sănătate Dr. Valeria HERDEA a încetat mandatul directorului general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș, Dr. Dan Lazăr (n.red. care inițial preluase funcția lăsată liberă de Carmen Prodan), numind-o pe o perioadă de maxim trei luni pe Mihaela-Codruța Curta, de profesie economist, cu o vastă experiență în cadrul sistemului de asigurări de sănătate, îndeplinind de-a lungul anilor funcții de conducere la CAS Satu Mare de director general și director executiv relații contractuale.
„Decizia ICCJ nr. 91/25.11.2024 a condus la încetarea raportului de serviciu la data de 05.02.2025, conform art. 517 alin. (3) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, pentru 5 funcționari publici care cumulau pensia cu salariul. În acest moment Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș nu poate solicita organizarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante, avându-se în vedere legislația care nu permite angajarea de funcționari publici în cursul anului 2025”, anunță CAS Maramureș.
Tot ca o noutate, CAS Maramureș și-a schimbat și purtătorul de cuvânt. Dacă până acum era jurist Claudia Ganea, acum nu știm cine este și cine va fi. Și nici dacă relația cu presa va fi ca cea de odinioară sau se va schimba. Și nu în bine.
Dragoș HOJDA