Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

Consum de apă nejustificat de mare într-o comună din Maramureș

Publicat cu

pe

Semnal de alarmă tras de o primărie din Maramureș cu privire la un consum exagerat de apă. Este vorba despre Primăria comunei Poienile de sub Munte, care „aduce la cunoștința cetățenilor faptul că, în ultima perioadă, a fost înregistrat un consum de apă nejustificat de mare, care afectează buna funcționare a sistemului de alimentare cu apă și poate conduce la dificultăți în asigurarea acestui serviciu public esențial”.
„Menționăm că la nivelul administrației locale, se întreprind demersuri pentru identificarea cauzelor și aplicarea măsurilor necesare remedierii problemelor apărute în rețeaua de alimentare cu apă, astfel încât furnizarea să se realizeze în condiții normale pentru toți utilizatorii. Facem un apel către toți cetățenii la responsabilitate, înțelegere și utilizarea rațională a apei, evitând consumul excesiv, nejustificat sau risipa.
Utilizarea apei în mod abuziv sau nefiresc va fi verificată, iar persoanele care nu respectă normele legale privind consumul de apă vor fi sancționate, conform prevederilor legale în vigoare”, anunță administrația locală.
Dragoș HOJDA

Actualitate

YHP Logo