Clubul Minaur s-a mișcat rapid pentru a suplini plecarea lui Călin Căbuț la CSM Constanța din sezonul viitor. Gruparea băimăreană a anunțat azi că a semnat un contract pe trei ani cu internaționalul Gabriel Cumpănici (CSM Vaslui), jucător care a mai fost dorit în această perioadă și de alte echipe.
„Gabriel Ștefan Cumpănici are 24 de ani (12 octombrie 1998), s-a născut la Vaslui și joacă handbal pe postul de centru sau de inter stânga. Este un jucător cu un gabarit impresionant (1.98 m înălțime și 102 kg). A debutat la CSM Vaslui în sezonul 2017-2018, iar de atunci, timp ce șase sezoane a evoluat doar pentru această echipă. Până la debutul în echipa de seniori a jucat pentru LPS Vaslui.
A debutat în echipa națională de seniori a României cu ocazia meciului amical pe care “tricolorii” l-au susținut cu Georgia, în care a reușit să înscrie două goluri. Partida (scor 37-25) a avut loc în luna noiembrie a anului 2021. Gabriel a adunat 6 meciuri pentru echipa națională și a marcat de 14 ori.
În acest sezon de Liga Zimbrilor, Cumpănici a marcat 67 de goluri pentru echipa din Vaslui, fiind al doilea marcator al echipei sale după Florin Acatrinei. El joacă pentru echipa moldoveană cu numărul 10”, scrie minaur.ro.