Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

CONTROALE – Acțiunea Blocada în Ocna Șugatag

Publicat cu

pe

Ieri, 8 mai, polițiștii din Ocna Șugatag au acționat în zona de competență pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, dar și pentru menținerea climatului de ordine publică.

Astfel, în intervalul orar 08.00-10.00, polițiștii au verificat documentele personale a celor 38 de persoane interceptate și documentele celor 31 de autovehicule oprite în trafic.

„Cele 10 abateri de la prevederile legale în vigoare, precum nepurtarea centurii de siguranță, opriri neregulamentare și lipsa dotărilor autovehiculelor s-au materializat în aplicarea a 10 sancțiuni contravenționale, în valoarea de peste 2.000 de lei.

Un permis de conducere a fost reținut de polițiști în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile după ce un conducător auto a efectuat o depășire neregulamentară”, informează IPJ Maramureș.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo