ACTUALITATE

CONTROALE-FULGER – Mai mulți angajați ai CFR, prinși băuți în timpul serviciului

Publicat cu

pe

Mai mulți angajați CFR au fost depistați în primele trei luni ale acestui an băuți în timpul serviciului. Din exemplele prezentate de cei de la poliție nu apare niciun caz care să fie depistat în județul Maramureș, ceea ce este foarte bine. În perioada amintită polițiștii de la transporturi au acționat pentru creșterea gradului de siguranță pe infrastructura națională de căi ferate, în colaborare cu Autoritatea de Siguranță Feroviară Română de la nivelul Autorității Feroviare Române.

Potrivit Poliției Române, obiectivele acțiunilor au fost legate de prevenirea producerii de evenimente/accidente feroviare precum şi a altor fapte care prin natura lor pot pune în pericol siguranța feroviară, prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății și securității lucrătorilor, prevenirea şi combaterea consumului de alcool și substanțe interzise, în timpul serviciului de către personalul cu atribuții privind siguranța circulației și verificarea modului de respectare a normelor naţionale de siguranţă feroviară şi a regulamentelor europene aplicabile domeniului feroviar.

„Astfel, în trimestrul I din anul 2024, au acționat polițiști de la transporturi, lucrători de la A.S.F.R., sprijiniți de angajați feroviari, care au executat 332 de controale, au legitimat 1.104 persoane cu atribuții în siguranța circulației, fiind efectuate verificări în 219 unități de cale ferată și 80 de trenuri. În cadrul activităților preventive, au fost verificate cu etilotestul/alcoolscopul 925 de persoane cu atribuții în siguranța circulației, de către reprezentanții A.S.F.R. și 101 mecanici de locomotivă.

Pe durata acțiunii, polițiștii au constatat 10 infracțiuni, fiind cercetate 10 persoane, dintre care 9 persoane au fost depistate în flagrant delict, iar 7 au fost conduse la spital, în vederea prelevării probelor biologice de sânge”, a anunțat Poliția Română.

Alcoolemiile găsite au fost între 0,03% mg/l alcool pur în aerul expirat și 1,39%. Acesta din urmă a fost depistat la data de 1 februarie 2024, când polițiștii Serviciului Regional de Poliție Transporturi București – Serviciul de Siguranță Publică și Protecția Călătorilor au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un lucrător CF se află sub influența băuturilor alcoolice, în timpul serviciului.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că paznicul de barieră, aflat în timpul serviciului, prezenta halenă alcoolică, iar în urma testării, aparatul etilotest a indicat 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat: „Persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prezența la serviciu sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version